Oboseala cronica

Cred ca n-am incercat niciodata in peste jumatate de secol de existenta sentimentul de acum. L-am numit oboseala cronica pentru ca nu dispare oricit de mult as dormi si oricit as incerca sa-mi schimb gindurile. Nu cred ca am gasit denumirea adecvata pentru ca este un fel de lehamite combinata cu neputinta, lipsa de concentrare si incapacitate de adaptare la mediu. Si peste toate se adauga o mare sfirseala si lipsa de interes. Poate fi si o reactie de autoaparare la problemele cu care ma confrunt si care ma coplesesc. Nu-mi mai place sa comunic, sa citesc, sa visez si mai ales mi-am pierut puterea de a spera. Poate ca numele corect al situatiei prin care trec este disperare.